top of page

Iarna văzută în adolescență

Prin ochii oamenilor, iarna poate fi un anotimp rece, mohorât și monoton sau deopotrivă, un anotimp captivant, dinamic și cu o atmosferă aparte. În acest an, anotimpul rece a prins o altă formă și un farmec specific, determinat (poate) de perioadele îndelungate petrecute în casă, din cauza pandemiei. Vremea a oscilat între frig, ger, ninsoare, ploi sau zile cu multe grade celsius.


Așa cum se vorbește în povești, sărbătorile sunt marcate de zăpadă și copii la săniuș, de familia adunată în jurul focului și de nămeți mari și grei. Cu toate acestea, încălzirea globală și alți factori climatici determină apariția unor ierni din ce în ce mai blânde, un lucru îngrijorător pentru viitorul planetei noastre. Cu toate acestea, iarna rămâne un anotimp superb, iar natura îmbracă podoabe de vis.


Iarna aceasta am avut bucuria de a putea să fotografiez câteva cadre inedite în curtea bunicilor, unde în cele mai rece dimineți, înainte de urcarea soarelui pe cer, totul era îmbrăcat într-un strat fin de gheață.


Deși nu se compară cu zăpada, natura înghețată are un farmec aparte care ar trebui mai mult admirat și contemplat, căci ne învață cum mediul înconjurător parcurge cicluri și cum viața ia formă în funcție de condițiile date.







Comentários


 Biologia-arta cunoasterii vieții 

  Biologia reflectă necesitatea fiinţei umane de a se cunoaşte pe sine prin înţelegerea vieţii, în sens general. Pornind de la etimologia cuvântului (bios=viaţă (gr.), logos= ştiinţă(gr.)), observăm că întreaga creaţie umană, animată de progresul tuturor ştiinţelor, ar fi imposibilă în absenţa ei.

  Amintind numai câteva dintre ramurile sale, precum anatomia, ecologia, biologia celulară, botanica şi zoologia, înţelegem că biologia este indispensabilă existenţei noastre, omul fiind nevoit să înţeleagă mecanismele funcţionale ale lumii vii pentru a se integra armonios în cadrul acesteia. Aventura cunoaşterii umane se identifică parţial cu studiul biologiei, elucidarea misterelor universului nostru fiind asemenea elucidării misterelor vieţii.

    Ştiinţa devine, astfel, o adevărată artă prin care neobosita curiozitate cercetează şi creează, deopotrivă; o artă care destăinuie secrete nebănuite, uimind prin multitudinea şi complexitatea formelor în care se manifestă viaţa; o artă în care creatorul devine creaţie, iar creaţia devine creator. Un pictor zugrăveşte un peisaj, un scriitor publică o carte, un compozitor face cunoscută o nouă melodie... dar omul, biolog prin dorinţa de cunoaştere, este rodul propriei sale cercetări necontenite.

 SEARCH BY TAGS: 
 UPCOMING EVENTS: 

 

10/31/23:  Scandinavian Art Show

 

11/6/23:  Video Art Around The World

 

11/29/23:  Lecture: History of Art

 

12/1/23:  Installations 2023 Indie Film Festival

 RECENT POSTS: 
bottom of page