Sa învățam de la ei,in prezent studenți la Umf


"Ai sa vezi ca la facultate nu e ca la liceu" era fraza obsedanta pe care o întâlneam în aproape fiecare conversație legata de începerea anului universitar. Într-adevăr, este o schimbare majora marcata mai ales prin obiectivitatea profesorilor și, prin urmare, independența pe care o are fiecare. Nu ma încânta gândul unui nou început. Eram foarte dezorientata în privința acestor noi schimbări, dar ma mulțumeam cu faptul ca nu eram singura în aceasta situație. Prima săptămână a început cu provocarea interpretării orarului și găsirea sălilor de curs. Am avut un soc inițial când mi-am dat seama ca trebuie sa ma obișnuiesc cu un program atât de încărcat, dar am fost nevoita sa ma adaptez pentru a putea ține pasul încă din prima săptămână. Primele interacțiuni cu profesorii au fost mult mai diferite

fata de anii de liceu. În locul stabilirii unei legături intre profesor și student, s-a creat o barieră care se concentrează strict pe interesele fiecăruia. Un alt aspect pe care l-am realizat în aceste zile a fost ca, participând la olimpiada, mi-am preformat un stil de învățare pe care am fost nevoita sa îl adopt în permanenta. Sunt unele noțiuni pe care le-am utilizat în timpul pregătirii anterioare și ma entuziasmeaza când le regăsesc în noile cursuri. Abordarea unui subiect mi-a devenit mult mai ușoară întrucât, în unele cazuri, cunosc imaginea de ansamblu și îmi este mai ușor sa adaug detaliile. Astfel, am realizat ca simpla participare m-a ajutat sa ma pot adapta mai repede la aceste noi condiții. Privesc cu interes și curiozitate viitorul care ma așteaptă și sper ca voi putea face față provocărilor ce vor urma.


 Biologia -arta cunoasterii vietii

 

Biologia reflectă necesitatea fiinţei umane de a se cunoaşte pe sine prin înţelegerea vieţii, în sens general. Pornind de la etimologia cuvântului (bios=viaţă (gr.), logos= ştiinţă(gr.)), observăm că întreaga creaţie umană, animată de progresul tuturor ştiinţelor, ar fi imposibilă în absenţa ei.

         Amintind numai câteva dintre ramurile sale, precum anatomia, ecologia, biologia celulară, botanica şi zoologia, înţelegem că biologia este indispensabilă existenţei noastre, omul fiind nevoit să înţeleagă mecanismele funcţionale ale lumii vii pentru a se integra armonios în cadrul acesteia. Aventura cunoaşterii umane se identifică parţial cu studiul biologiei, elucidarea misterelor universului nostru fiind asemenea elucidării misterelor vieţii.

        Ştiinţa devine, astfel, o adevărată artă prin care neobosita curiozitate cercetează şi creează, deopotrivă; o artă care destăinuie secrete nebănuite, uimind prin multitudinea şi complexitatea formelor în care se manifestă viaţa; o artă în care creatorul devine creaţie, iar creaţia devine creator. Un pictor zugrăveşte un peisaj, un scriitor publică o carte, un compozitor face cunoscută o nouă melodie...dar Omul, biolog prin dorinţa de cunoaştere, este rodul propriei sale cercetări necontenite.

 

 UPCOMING EVENTS: 

 

10/31/23:  Scandinavian Art Show

 

11/6/23:  Video Art Around The World

 

11/29/23:  Lecture: History of Art

 

12/1/23:  Installations 2023 Indie Film Festival

 RECENT POSTS: 
No tags yet.
 SEARCH BY TAGS: 

© 2019 by BioArt. Proudly created with Wix.com     Creat de Cosmin Astefanei , Anusca Popa Ioan Armand   Profesor Coordonator: Ioana Bohotineanu       Mentinut de Rusu Eduard,  Sava Alina

This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now