Caută
  • Cosmin Astefanei

Biologia- arta cunoasterii vietii


Biologia reflectă necesitatea fiinţei umane de a se cunoaşte pe sine prin înţelegerea vieţii, în sens general. Pornind de la etimologia cuvântului (bios=viaţă (gr.), logos= ştiinţă(gr.)), observăm că întreaga creaţie umană, animată de progresul tuturor ştiinţelor, ar fi imposibilă în absenţa ei.

Amintind numai câteva dintre ramurile sale, precum anatomia, ecologia, biologia celulară, botanica şi zoologia, înţelegem că biologia este indispensabilă existenţei noastre, omul fiind nevoit să înţeleagă mecanismele funcţionale ale lumii vii pentru a se integra armonios în cadrul acesteia. Aventura cunoaşterii umane se identifică parţial cu studiul biologiei, elucidarea misterelor universului nostru fiind asemenea elucidării misterelor vieţii.

Ştiinţa devine, astfel, o adevărată artă prin care neobosita curiozitate cercetează şi creează, deopotrivă; o artă care destăinuie secrete nebănuite, uimind prin multitudinea şi complexitatea formelor în care se manifestă viaţa; o artă în care creatorul devine creaţie, iar creaţia devine creator. Un pictor zugrăveşte un peisaj, un scriitor publică o carte, un compozitor face cunoscută o nouă melodie...dar Omul, biolog prin dorinţa de cunoaştere, este rodul propriei sale cercetări necontenite.


0 afișare

© 2019 by BioArt. Proudly created with Wix.com     Creat de Cosmin Astefanei , Anusca Popa Ioan Armand   Profesor Coordonator: Ioana Bohotineanu       Mentinut de Rusu Eduard,  Sava Alina

This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now